Tulburarea de personalitate borderline

Studentii din anul 4 au trecut deja prin doua episoade la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, datorita materiilor stiinte comportamentale si psihologie....urmeaza si psihiatria in anul 6. Ce vreau sa zic este ca am putut observa o serie de pacienti cu tulburari mentale importante, maniaci, depresivi, schizofrenici, care ne-au marcat intr-un fel sau altul. O sa va scriu despre un tip de tulburare putin mai ciudata.Pacientii care sufera de o tulburare de personalitate borderline au dificultati in controlarea emotiilor si sunt adeseori in stare de revolta, in general datorita unor experiente traumatice in copilarie sau unor disfunctionalitati cerebrale. Astfel, in cazul acestei boli, imaginea de sine a pacientului este distorsionata, el se simte fara valoare si in mod fundamental imperfect. Mania, impulsivitatea, schimbarea de dispozitie sunt o parte din simptomele care il indeparteaza pe pacient de cei din jurul sau, chiar daca pacientul isi doreste relatii afectuoase cu acestia. Constientizarea crescuta si cercetarile despre aceasta afectiune ajuta la imbunatatirea tratamentului si la o mai buna intelegere a personalitatii borderline. Noile date indica faptul ca tulburarea de personalitate borderline se amelioreaza in timp, astfel incat pacientii pot avea o viata fericita si implinita.
Cum am spus, tulburarea de personalitate borderline afecteaza modul in care se vede pe sine pacientul, felul in care reactioneaza cu ceilalti si comportamentul lui. Pacientul are sentimentul unei nesigurante fata de cine este el. Acest lucru inseamna ca imaginea de sine sufera schimbari repetate si rapide. Uneori se poate vedea foarte rau, alteori sa se simta ca si cum nu ar exista deloc. De obicei pacientul are relatii agitate, de genul dragoste-ura fata de ceilalti. Poate idealiza la un moment dat pe cineva pentru ca apoi sa se schimbe dramatic si brusc in furie si ura, din cauza unor greseli marunte sau a unor neintelegeri minore. Acest lucru se intampla intrucat persoanele cu aceasta tulburare accepta cu dificultate zonele gri – pentru ele lucrurile sunt ori albe ori negre.
Alte semne si simptome ar fi: comportamente impulsive si riscante (condus periculos, relatii sexuale neprotejate, abuz de droguri), episoade scurte dar intense de depresie/anxietate, manie nemotivata, comportament suicidar, teama de a ramane singur.Ultimele date indica o incidenta a borderlineului de 1-3 %. Cauzele acestei tulburari sunt foarte complexe. Numele bolii a aparut in anii 1940-1950 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza.Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale.
Intre timp, cauzele tulburarii de personalitate borderline raman necunoscute, si nu exista nici o cale de a o preveni. Posibile cauze ar fi: factori genetici (unele studii pe gemeni si familii indica faptul ca tulburarea de personalitate ar putea fi mostenita), factori de mediu (abuzuri in copilarie, neglijare, separare de ingrjitori), anomalii cerebrale.Personalitatea noastra se formeaza in jurul copilariei. Este influentata si de tendintele mostenite si de mediul inconjurator. Se pare ca personalitatea borderline este mai frecventa la femei decat la barbati.
Diagnosticul tulburarii se pune pe baza unor criterii. Pentru borderline trebuie sa existe cel putin 5 criterii din urmatoarele:
- teama intensa de abandon
- un model de relatii instabile
- imagine de sine instabila
- comportamente impulsive si autodistructive
- comportament suicidar si automutilare
- schimbari frecvente de dispozitie
- sentiment cronic de gol interior
- manie fara motiv
- episoade de paranoia si de pierdere a contactului cu realitatea.
Acest diagnostic este pus numai la adulti, copiii si adolescentii au personalitatea in curs de dezvoltare iar aceste simptome pot sa dispara o data cu maturizarea.
Tulburarea de personalitate borderline poate afecta multe arii ale vietii. Relatiile interpersonale, profesia, scoala, activitatile sociale si imaginea de sine pot fi afectate in mod negativ. Pierderile repetate ale serviciului si divorturile sunt frecvente. Automutilarea, cum ar fi taierea pielii sau arderea, pot duce la aparitia unor cicatrici si la spitalizari frecvente. Rata sinuciderilor intre persoanele cu personalitate borderline este foarte mare, ajungand pana la 10-15%.
Tratamentul tulburarii de personalitate borderline s-a imbunatatit in ultimul timp prin adoptarea unor tehnici specifice destinate pacientilor cu aceasta afectiune. Tratamentul poate include psihoterapie, medicatie sau spitalizare.
Psihoterapia este tratamentul principal in personalitatea borderline. Medicamentele nu pot vindeca tulburarea, dar pot vindeca probleme asociate (depresia, anxietatea, impulsivitatea).
Poate fi dificil de trait cu aceasta afectiune. Pacientul poate realiza ca gandurile si comportamentele sale pot fi autodistructive si sa nu fie capabil sa le controleze. Tratamentul il poate ajuta sa gaseasca cai de a face fata aceste tulburari.
Nu exista un drum sigur de recuperare din tulburarea de personalitate borderline. Afectiunea pare mai grava la tinerii adulti si se amelioreaza cu varsta. Multe persoane cu aceasta afectiune isi gasesc echilibrul si stabilitatea la varsta de 30-40 ani. Cu varsta tumultul interior descreste si pacientul poate sustine relatii iubitoare si avea cariere de succes.

Insuficienta cardiaca

De ce inima "respira" greu cateodata?Cateva explicatii o sa va ofer insa despre tratamentul insuficientei cardiace nu voi spune prea multe, fiind prea complex pentru a fi scris aici. Insuficienta cardiaca este rezultatul unei boli cardiace. Ea poate afecta inima dreapta, inima stanga sau pe amandoua. Aparitia IC poate fi favorizata si de hipertiroidie, o anemie mai serioasa sau o tulburare de ritm. IC stanga poate fi consecutiva unei hipertensiuni arteriale, unei insuficiente aortice sau mitrale, unei cardiopatii ischemice sau miocardiopatii.In ultima vreme insuficienta cardiaca este in continua crestere. Are un prognostic sumbru, durata de viata din momentul aflarii diagnosticului fiind de 3,5-4,5 ani. Cauza de deces este la peste 50% dintre cazuri disfunctia progresiva de pompa, in timp ce moartea subita cardiaca este raspunzatoare de decesul a un sfert dintre pacientii diagnosticati deja cu insuficienta cardiaca.
Printre simptomele IC se numara: oboseala frecventa, jena la respiratie (dispnee) initial la efort si apoi in repaus, cresterea tensiunii sistemului venos, cresterea in volum a ficatului, edeme ale gleznelor si gambelor, tulburari digestive, tuse uscata.
Insuficienta cardiaca este de obicei o boala de lunga durata, cu o evolutie lenta. Inima pacientului isi diminueaza incetul cu incetul rolul de a pompa sangele, pana la momentul diagnosticarii certe. Diagnosticul de insuficienta cardiaca se pune pe baza unei evaluari clinice care pleaca de la antecedentele pacientului, de la examenul fizic. Diagnosticul se stabileste in urma realizarii investigatiilor paraclinice adecvate (analize de laborator, EKG, Rx toracica, ecografia cardiaca). Tratamentul actual al insuficientei cardiace este interdisciplinar, complex si secvential. Terapia farmacologica si cea neconventionala dovedesc ameliorarea marcanta a capacitatii functionale, a calitatii vietii, a reintegrarii sociale si a ratei supravietuirii. Transplantul de cord este, in multe dintre cazuri, singura solutie pentru supravietuire.Recomandari privitoare la stilul de viata al bolnavilor cu IC ar fi: dieta fara sare, odihna, limitarea activitatii fizice, monitorizarea lichidelor consumate, renuntarea la fumat, evitarea abuzului de alcool, controlarea eficienta a tensiunii arteriale, diuretice pentru eliminarea apei si a sarii din organism.
Complicatiile insuficientei cardiace sunt multiple, in mare parte insa pot fi tratate. Dintre acestea amintim: edemul pulmonar, accidentul vascular cerebral (AVC), aritmiile, ce pot determina pierderea constientei sau moartea subita. De asemenea, este vorba si de insuficienta functionala a unor organe (rinichi, ficat, creier), tromboze, ciroza hepatica de cauza cardiaca si infectii bronhopulmonare.
Odata controlata insuficienta cardiaca, trebuie tratata si cauza ei. Astfel, o boala valvulara poate fi ameliorata prin procedee chirurgicale, iar o cardiopatie ischemica poate fi tratata prin pontaj aortocoronarian sau printr-o angioplastie coronariana transcutanata (sunteti cu mine? :)) ).
Atitudinea si nivelul de participare la tratament a bolnavului cu insuficienta cardiaca poate avea un impact deosebit asupra acestuia. Faptul ca acesta se poate ingriji singur, are un rol benefic asupra psihicului si starii de sanatate. Respectarea tratamentului, efectuarea de exercitii fizice, o dieta corespunzatoare, sunt modificari ale stilului de viata ce vor controla simptomele de insuficienta cardiaca si vor preveni agravarea brusca a acesteia.
Pacientii cu insuficienta cardiaca vor trebui sa faca fata pe tot parcursul bolii, problemelor emotionale si legate de limitarea capacitatii de efort ce ii vor impiedica in abilitatea de a duce o viata activa. Deoarece insuficienta cardiaca este o boala cu evolutie indelungata, pacientul va avea numeroase intalniri cu diferiti medici si va trebui sa invete sa coopereze cu acestia, in vederea obtinerii celui mai bun tratament care sa-i permita sa duca o viata cat mai apropiata de normal.

Sondaj fumat

Gata si sondajul cu fumatul. E bine de stiu, din 50 de persoane, 22 au votat ca nu fumeaza (asa sa continuati! ) , 10 cu 10 fumeaza in jur de un pachet pe zi si vreo 8 mai putin de 10 tigari pe zi. Ce sa va urez? Lasare placuta la cei ce au vointa! :D

Onicomicoza

Unghiile de la maini si de la picioare, precum si patul unghial, pot fi invadate de fungi, aparand infectia micotica. Afectate mai frecvent sunt unghiile mebrului inferior. Astfel onicomicoza unghiilor picioarelor se trateaza mai indelung decat cea de la maini. Cel mai frecvent tip de infectie ce afecteaza peste 90% din cazuri este cea cu Dermatophytes (onicomicoza subunghiala distala). In lume, 2% - 18% din populatie au o infectie fungica la un moment dat. Mai des la persoanele in varsta (60 ani), rara in randul copiilor (1%).
Cauzele onicomicozei sunt reprezentate de 3 tipuri de fungi:
- tipul dermatophytes, este un fung care creste in mod obisnuit la nivelul pielii, parului si unghiilor si nu invadeaza straturile profunde ale pielii; cel mai comun dermatofit este Trichophyton rubrum, mai ales la unghiile picioarelor sportivilor; acest tip de infectie fungica se transmite fie prin contact direct, fie indirect prin folosirea in comun a unor obiecte precum unele articole de imbracaminte si incaltaminte, obiecte folosite in igiena personala (unghiera, forfecuta pentru unghii, pila pentru unghii, prosop, etc), baile publice (dusumeaua, gratarul de lemn din saune, bazine de inot); produce aproximativ 90% din totalul onicomicozelor cu localizare la nivelul unghiilor piciorului;
- yeats este o ciuperca saprofita (care creste in mod obisnuit la nivelul pielii si unghiilor, facand parte din flora normala a organismului);
- ciuperca de pamant, mucegaiul (cunoscut si sub numele de nondermatophytes), un tip de ciuperca gasita de obicei in pamant, dar care poate sa creasca si la nivelul pielii si unghiilor. In majoritatea cazurilor, aceasta boala nu se trasmite interuman.
Onicomicoza unghiilor piciorului apare mai ales la cei cu unghia incarnata, unghii cu leziuni sau la taiere exagerata (frecventa) a unghiilor.Onicomicoza apare dupa contactul direct cu un fung, care incepe sa se dezvolte la nivelul unghiei si al patului unghial si este favorizata de caldura si umezeala locala. Cu toate acestea, prezenta ciupercii la nivelul pielii, nu conduce intotdeauna la aparitia onicomicozei, este nevoie de obicei de o anumita susceptibilitate pentru a dezvolta infectia. Persoanele predispuse pentru a dezvolta astfel de infectii trebuie sa stie ca acestea sunt recidivante (reapar), indiferent de tratamentul utilizat si in special daca nu se iau masuri profilactice (de preventie).
Nu se cunoaste exact motivul pentru care unele persoane sunt mai susceptibile in a dezvolta boala decat restul populatiei.
Factorii de risc neinfluentabili: susceptibilitatea pentru infectia fungica unghiala, sistem imun deficitar (HIV, DZ, cancer), insuficienta circulatiei periferice, sexul masculin.
Factorii de risc influentabili: incaltamintea stramta, incaltaminte ce pastreaza piciorul cald si umed, folosirea in comun cu alte persoane a unor obiecte de uz personal, precum, pantofi, sosete, unghiere, folosirea bailor sau dusurilor publice, fara utilizarea sandalelor, sau slapilor pentru dus, conditii de viata si munca care mentin mainile, respectiv picioarele ude sau umede (de exempu spalatori), purtarea unghiilor artificiale.Simptomul frecvent intalnit este disconfortul local, durerea fiind de obicei absenta. Alte semne: striuri galbene la nivelul unghiei, depozite mici de fragmente cutanate si unghiale, unghie fragila, sfaramicioasa, casanta si ingrosata.
Doar 50% dintre infectiile unghiale sunt fungice. Diagnosticul diferential se face cu: eczemele, psoriazisul, sindromul Reiter (o infectie bacteriana care poate cauza modificari unghiale asemanatoare onicomicozei), lichenul plan, scabia (raia) norvegiana (rara).
Este necesar un consult medical, in cazul persoanelor cu onicomicoza care prezinta:
- infectie unghiala fungica care s-a extins la nivelul patului unghial si al tesuturilor periunghiale;
- tesuturi periunghiale infectate, extrem de dureroase;
- disconfort produs de ingrosarea excesiva a unghiei de la picior;
- aspect ingrijorator al unghiei si patului unghial.
Tratamentul corect al onicomicozei necesita eradicarea infectiei, profilaxia recurentelor si in cazurile necesare, indepartarea chirurgicala a unghiei. Tratamentul este eficient in majoritatea cazurilor, totusi un procent de 20%-25% dintre pacienti prezinta un esec al tratamentului initial. Medicul dermatolog poate sa nu trateze onicomicoza necomplicata (unghie decolorata, fragila dar nedureroasa), datorita costurilor mari precum si a efectelor adverse a medicatiei antimicotice.
In lipsa tratamentului, infectia tinde sa se agraveze, extinzandu-se la tesuturile periunghiale. Tratamentul precoce este mai eficient deoarece necesita un timp mai scurt si creste sansa eradicarii infectiei.
Tratamentul standard include medicamente antimicotice orale, cele mai eficiente (terbinafina - Lamisil, fluconazolul - Diflucan), medicamente antimicotice topice (creme, lotiuni, geluri).
Unele persoane cu onicomicoza considera eficient tratamentul adjuvant cu ulei din frunze de ceai verde, acesta fiind folosit si in profilaxia ciupercii piciorului la atleti. Produsele cu ceai verde, sunt folosite de asemenea in tratamentul arsurilor minore, acneei, infectiilor fungice unghiale minore, infectiilor micotice vaginale.
Profilaxia onicomicozei:
- igiena corespunzatoare a picioarelor (spalarea si uscarea) si aplicarea unghiala si periunghiala a unui unguent antimicotic precum cel cu terbinafina (Lamisil) sau ciclopirox (Penlac);
- pastrarea uscata a picioarelor si aplicarea pudrei de talc dupa baie;
- purtarea sosetelor din bumbac si schimbarea acestora ori de cate ori este nevoie (uneori chiar de 2-3 ori pe zi);
- evitarea pantofilor incomozi care produc leziuni la nivelul varfurilor degetelor, lucrul cel mai frecvent implicat in recurentele infectiilor de la acest nivel;
- abandonul fumatului.

Palpitatiile

Este cineva care sa nu fi trait aceasta senzatie? Cum era treaba cu fluturasii in stomac? Asa ceva este si cu inima, doar ca fluturasii se transforma in palpitatii :)).
Intr-o singura zi, o inima normala se contracta de aproximativ 100 000 de ori la o rata de 60-100 pe minut. Atunci cand depaseste 100 de batai pe minut apare tahicardia (implicit sub 60 apare bradicardia).Palpitatiile sunt senzatii de batai cardiace rapide, falfaire sau tropaiala. Adesea nu sunt periculoase. Dar cateodata ele pot fi semnul unei probleme cardiace serioase, cum ar fi un ritm cardiac anormal. Unii oameni descriu o vaga "falfaire" in piept sau senzatia lipsei unei batai in timp ce altii noteaza o senzatie de "lovitura de tun” sau simt inima ca „sarind din piept”.Multi oameni experimenteaza batai rapide si tranzitorii ale inimii ca raspuns la o activitate fizica intensa, stress, anxietate, consum de alimente sau bauturi ce contin cofeina. Se numeste tahicardie sinusala. Ea poate aparea si la pacientii cu hipertiroidism, la cei cu febra inalta sau dupa unele medicamente. Cauzele palpitatiilor:
- legate de inima: la cei cu batai neregulate ale inimii sau cu aritmii (schimbari ale ritmului batailor inimii); in general palpitatiile si bataile neregulate nu sunt periculoase; cateodata insa intreruperea ritmului normal poate fi o problema serioasa; palpitatiile pot aparea si la cei cu probleme valvulare (valvele ajuta la miscarea sangelui prin inima, sunt doua, mitrala si tricuspida).
- nelegate de inima: anumite medicamente, suplimente naturiste si droguri pot stimula inima sa bata mai repede; printre acestea sunt inhalatoarele pentru astm (spray), decongestionantele; cofeina produce si ea palpitatii, alaturi de tutun; alte cauze - febra, graviditatea, menopauza, efortul fizic.Pentru evaluarea pacientilor cu palpitatii este important de aflat daca acestea se datoreaza artimiilor posibile. Testele pentru aritmii includ electrocardiograma de repaus (EKG), monitorizarea ritmului timp de 24 de ore (Holter) si un test de efort maximal. Ocazional, cateterizarea cardiaca cu angiografie se face pentru a detecta boala arterelor coronare sau ale valvelor cardiace, care sunt factori declansatori ai aritmiilor. Testele sanguine sunt facute pentru a masura nivelul hormonilor tiroidieni, potasiului, magneziului si medicamentelor.
Cum puteti preveni palpitatiile?
- evitati cofeina, alcoolul, tutunul.
- informati-va medicul despre medicamentele si suplimentele naturiste pe care le luati.
- tineti o evidenta a palpitatiilor, notati momentul cand a aparut si ce faceati in acel moment, pentru a da informatiile medicului.
Inca anumite lucruri de retinut!
- palpitatiile pot aparea fara o boala cardiaca sau ca rezultat al aritmiei.
- nodulul sinoatrial este pacemakerul inimii.
- ritmurile lente ale inimii se numesc bradicardii, cele rapide, tahicardii.
- frecventa medie a batailor = 60/minut.
- unii pacienti cu aritmii pot sa nu aiba nici un simptom, in schimb altii au palpitatii, ameteli, lipsa de aer, dureri in piept.
- aritmiile sunt cauzate de boli ale muschiului inimii, valvelor, sistemului de conducere electrica sau arterelor inimii (coronare).

Fumezi?

Am pus un sondaj in dreapta, vreau sa vad cat mai fumeaza lumea in ziua de azi:D
Intr-o postare viitoare o sa va plictisesc si cu o poveste privitoare la fumat.

Metamfetamina - intre mit si adevar

Sunt sigur ca multi dintre voi ati auzit de metamfetamina sau, in cel mai rau caz, aveti prieteni care sunt dependenti de aceasta substanta, si stiti [sau nu] efectele devastatoare pe care le poate produce atunci cand este consumata. Intr-un mod popular, mai este numita "Meth", "Speed", "YaBa" (denumirea de "strada" asiatica a drogului), "Crystal", "Ice".
Metamfetamina este un drog psihostimulent ce afecteaza sistemul nervos central, ea creand o dependenta foarte puternica pentru cel care o foloseste. Uneori drogul este folosit si in scopuri medicale DAR in doze foarte mici si numai pe baza de reteta! Numarul celor care folosesc abuziv metamfetamina este foarte mare intrucat aceasta poate fi obtinuta usor in laboratoare ilegale improvizate. Producerea ilegala a acestui drog este foarte periculoasa deoarece metamfetamina este inflamabila si foarte toxica, potential exploziva.
Formele sub care se poate gasi: pudra de culoare alba, inodora, cu gust amar, uneori dizolvata in apa. Se poate injecta, inghiti, fuma sau inhala. Metoda de administrare intravenoasa este folosita cu precadere de cei care consuma frecvent si au nevoie de doze mari. Deoarece consumatorii de metamfetamina ajung foarte repede la o stare de euforie, acest drog a devenit foarte popular.
Senzatia de euforie se manifesta in primele secunde de la consum, iar in cazul in care drogul este fumat, efectul persista pana la 24 de ore. Fiind un puternic stimulent al SNC, chiar si in doze mici, poate spori concentrarea si energia fizica, dar scade apetitul si in timp provoaca leziuni cerebrale. Odata cu popularitatea apare si dezinformarea. Astfel au aparut foarte multe mituri in ceea ce priveste consumul de metamfetamina iar adevarul nu este cunoscut de toata lumea.
Mitul 1: nu exista tratament pentru dependenta de metamfetamina. Incorect. Exista mai multe metode de tratament pentru dependenta de metamfetamina, multe din ele avand loc chiar in confortul locuintei. Acest tratament trebuie sa tina cont de trasaturile specifice ale fiecarui individ. In tratarea dependentei de amfetamina, fostul consumator trebuie sa primeasca o atentie speciala de la inceput pana la sfarsit. La inceputul tratamentului se poate instaura o stare de depresie si alte simptome asociate cu sistarea consumului.
Mitul 2: speranta de viata a consumatorului este de 5 ani. Incorect. Nu exista nici un studiu concludent care poate estima speranta de viata a unui consumator.
Mitul 3: consumul de metamfetamina creeaza gauri in creier. Incorect. Consumul abuziv de metamfetamina duce la proasta functionare a creierului. Ce apare la radiografia creierului unui consumator de droguri ca fiind o gaura este de fapt o zona inactiva a creierului.
Mitul 4: metamfetamina te face mai puternic (Superman). Incorect. Consumul de metamfetamina iti creeaza doar iluzia ca ai mai multa energie. Acest sentiment este imediat inlocuit de oboseala si somnolenta pe perioade lungi de timp intrucat mancarea este singura sursa de energie a organismului. Dependentii de metamfetamina nu mananca fapt care le scade rezistenta organismului in fata multor afectiuni.
Mitul 5: metamfetamina este un drog mai sigur ca si cocaina. Incorect. Metamfetamina contine substante chimice toxice si ramane mai mult timp in organism si creeaza repede dependenta. Doar aceste doua fapte fac ca metamfetamina sa fie un drog mult mai periculos ca cocaina.
Mitul 6: metamfetamina afecteaza creierul si mintea doar pe perioada consumului. Incorect. Metamfetamina afecteaza in mod grav creierul astfel incat persoanele care se afla in tratament de recuperare sunt usor iritabile si incapabile sa simta placere pentru multa vreme dupa oprirea consumului. De asemenea, metamfetamina afecteaza inima si rinichii si poate cauza moartea consumatorului.
Mitul 7: devii dependent chiar de folosesti metamfetamina o singura data. Incorect. Unii experti spun ca dependenta de metamfetamina se creeaza in decursul a 2 pana la 5 ani. Acestia recunosc insa faptul ca unele persoane pot deveni consumatori cronici chiar dupa un an.
Va adaug si o poza ce am gasit-o pe un site din USA ca sa vedeti efectele covarsitoare pe care le are metamfetamina si cat de periculoasa este aceasta substanta in special dupa un termen indelungat (10 ani in aceste cazuri); in ultima poza, stanga-jos, femeia este oarba:Stiati ca?
In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial japonezii au folosit pentru prima data metamfetamina, pentru a-si "motiva" pilotii kamikaze. Astazi, 60% dintre consumatorii de metamfetamina sunt oameni de rand din Asia. In Thailanda, drogul devenise atat de popular incat unii angajatori il ofereau angajatilor pentru ca acestia sa munceasca mai mult. In 2003 guvernul Thailandei a eradicat mai mult de 3.000 de traficanti si consumatori de YaBa.

Alexitimia

Citeam de curand pe un site o enumerare de boli rare, ca tot a fost ziua lor, si am decis sa raman tot in aceasta sfera, descoperind ceva foarte interesant. Mi-a sarit in fata un cuvant - alexitimia - ca sa aflu ca aceasta boala foarte rara, literal este tradusa prin "lipsa cuvintelor pentru emotii" (din limba greaca, "a" = lipsa, "lexis" = cuvant, "thymia" = emotie). Astfel alexitimia este o tulburare psihologica ce se caracterizeaza prin inabilitatea de a identifica si a descrie verbal emotiile si sentimentele pe care le resimte individul bolnav sau cei din jurul sau.Alexitimicii nu pot sa vorbeasca despre sentimentele lor pentru ca nu le constientizeaza, nu pot sa identifice, sa inteleaga si sa descrie ceea ce simt. Fiind o boala atat de rara, atunci cand o intalnesc, medicii o pot confunda usor cu alte tulburari ce implica lipsa emotiilor. Ea nu trebuie insa confundata cu sociopatia (lipsa de grija pentru ceilalti), stoicismul (rezistenta intentionata la impulsurile emotionale), apatia (lipsa reactiilor) sau represia emotiilor (negarea subconstienta).
La copii, alexitimia este greu de diagnosticat, mai ales datorita varstei. La 7-8 ani nimeni nu se asteapta ca un copil sa isi inteleaga prea bine emotiile sau sa stie cum sa le descrie.
Care ar fi semnele?
- copilului ii este greu sa vorbeasca despre sentimentele si emotiile sale
- pare sa aiba o fire extrem de practica, logica, fara a fi neprietenos
- este foarte uimit de reactiile emotionale ale celorlalti
- foarte rar viseaza cu ochii deschisi
- nu are o reactie in fata artei (poezie, teatru, pictura)
- ia decizii personale pe baza unor reguli/principii decat pe baza a ceea ce simte.Vedeti cat de greu pot fi observate aceste simptome, si mai ales la un copil! oricat de bine l-ai cunoaste. O lista cu unele caracteristici specifice ale alexitimiei, realizata de psihologi si psihiatri ar fi urmatoarea: dificultati in identificarea diferitelor tipuri de sentimente; dificultati in a face diferenta intre senzatiile emotionale si cele fizice; intelegerea limitata a ceea ce a provocat sentimentul; dificultati in exprimarea verbala a sentimentelor; un stil de gandire practic, functional; lipsa bucuriilor si lipsa incercarii de a gasi placerea; o postura dreapta, teapana.
Totusi alexitimicii au emotii....e drept...prin expresia fizica a emotiilor resimtite (inrosirea obrajilor, cresterea pulsului) si nu ii inteleg cauza.
Copiii alexitimici sunt predispusi anxietatii cronice, in mare parte datorita incapacitatii de a-si identifica emotiile. Chiar si copiii sanatosi devin anxiosi atunci cand au sentimente si emotii pe care nu le inteleg pe deplin. Acest lucru se intampla cu atat mai mult la alexitimici. Depresia este si ea o problema comuna printre copiii alexitimici. Cand intra in adolescenta – perioada care, in mod normal, aduce un amalgam de sentimente si emotii – viata lor incepe sa se complice, ceea ce le creeaza, in mod evident, ganduri negative. Aceste ganduri negative, activeaza sistemul nervos parasimpatic si fac ca in unele parti ale creierului sa existe o lipsa de neurotransmitatori. Astfel, intregul corp isi pierde capacitatea de a reactiona, adolescentul se simte lipsit de viata. Atat mintea cat si corpul lui raspund foarte greu la stimuli. Rezultatul acestor lucruri este o forma de depresie foarte somatica, pe care, evident, copilul nici nu o poate descrie sau discuta cu un specialist.
Fiind un fenomen atat de complex, este greu de gasit o cauza a acestei tulburari. Pana acum s-a pus problema si mostenirii acestei boli, prin anomalii genetice sau dezvoltare neurologica incompleta sau intrerupta, lovituri la cap, traume psihologice, raspunsul creierului la stres sau influenta mediului.
Singura metoda de tratament ar fi psihoterapia (atunci cand cauzele sunt de alta natura decat cauze neurologice), insa la copii este greu de realizat acest tip de terapie. Scopul psihoterapiei in alexitimie este ca pacientul sa-si inteleaga emotiile, sa le identifice, sa le explice. Este un proces de durata si foarte frustrant chiar si pentru adulti. La copii devine aproape imposibil. Nu poti sa convingi un copil ca simte ceva ce el nici nu stie ca exista.
E vorba de concepte pe care nu le intelege, despre care nici nu stie ca exista, si astfel terapia devine din ce in ce mai grea, uneori avand efect zero.