Alexitimia

Citeam de curand pe un site o enumerare de boli rare, ca tot a fost ziua lor, si am decis sa raman tot in aceasta sfera, descoperind ceva foarte interesant. Mi-a sarit in fata un cuvant - alexitimia - ca sa aflu ca aceasta boala foarte rara, literal este tradusa prin "lipsa cuvintelor pentru emotii" (din limba greaca, "a" = lipsa, "lexis" = cuvant, "thymia" = emotie). Astfel alexitimia este o tulburare psihologica ce se caracterizeaza prin inabilitatea de a identifica si a descrie verbal emotiile si sentimentele pe care le resimte individul bolnav sau cei din jurul sau.Alexitimicii nu pot sa vorbeasca despre sentimentele lor pentru ca nu le constientizeaza, nu pot sa identifice, sa inteleaga si sa descrie ceea ce simt. Fiind o boala atat de rara, atunci cand o intalnesc, medicii o pot confunda usor cu alte tulburari ce implica lipsa emotiilor. Ea nu trebuie insa confundata cu sociopatia (lipsa de grija pentru ceilalti), stoicismul (rezistenta intentionata la impulsurile emotionale), apatia (lipsa reactiilor) sau represia emotiilor (negarea subconstienta).
La copii, alexitimia este greu de diagnosticat, mai ales datorita varstei. La 7-8 ani nimeni nu se asteapta ca un copil sa isi inteleaga prea bine emotiile sau sa stie cum sa le descrie.
Care ar fi semnele?
- copilului ii este greu sa vorbeasca despre sentimentele si emotiile sale
- pare sa aiba o fire extrem de practica, logica, fara a fi neprietenos
- este foarte uimit de reactiile emotionale ale celorlalti
- foarte rar viseaza cu ochii deschisi
- nu are o reactie in fata artei (poezie, teatru, pictura)
- ia decizii personale pe baza unor reguli/principii decat pe baza a ceea ce simte.Vedeti cat de greu pot fi observate aceste simptome, si mai ales la un copil! oricat de bine l-ai cunoaste. O lista cu unele caracteristici specifice ale alexitimiei, realizata de psihologi si psihiatri ar fi urmatoarea: dificultati in identificarea diferitelor tipuri de sentimente; dificultati in a face diferenta intre senzatiile emotionale si cele fizice; intelegerea limitata a ceea ce a provocat sentimentul; dificultati in exprimarea verbala a sentimentelor; un stil de gandire practic, functional; lipsa bucuriilor si lipsa incercarii de a gasi placerea; o postura dreapta, teapana.
Totusi alexitimicii au emotii....e drept...prin expresia fizica a emotiilor resimtite (inrosirea obrajilor, cresterea pulsului) si nu ii inteleg cauza.
Copiii alexitimici sunt predispusi anxietatii cronice, in mare parte datorita incapacitatii de a-si identifica emotiile. Chiar si copiii sanatosi devin anxiosi atunci cand au sentimente si emotii pe care nu le inteleg pe deplin. Acest lucru se intampla cu atat mai mult la alexitimici. Depresia este si ea o problema comuna printre copiii alexitimici. Cand intra in adolescenta – perioada care, in mod normal, aduce un amalgam de sentimente si emotii – viata lor incepe sa se complice, ceea ce le creeaza, in mod evident, ganduri negative. Aceste ganduri negative, activeaza sistemul nervos parasimpatic si fac ca in unele parti ale creierului sa existe o lipsa de neurotransmitatori. Astfel, intregul corp isi pierde capacitatea de a reactiona, adolescentul se simte lipsit de viata. Atat mintea cat si corpul lui raspund foarte greu la stimuli. Rezultatul acestor lucruri este o forma de depresie foarte somatica, pe care, evident, copilul nici nu o poate descrie sau discuta cu un specialist.
Fiind un fenomen atat de complex, este greu de gasit o cauza a acestei tulburari. Pana acum s-a pus problema si mostenirii acestei boli, prin anomalii genetice sau dezvoltare neurologica incompleta sau intrerupta, lovituri la cap, traume psihologice, raspunsul creierului la stres sau influenta mediului.
Singura metoda de tratament ar fi psihoterapia (atunci cand cauzele sunt de alta natura decat cauze neurologice), insa la copii este greu de realizat acest tip de terapie. Scopul psihoterapiei in alexitimie este ca pacientul sa-si inteleaga emotiile, sa le identifice, sa le explice. Este un proces de durata si foarte frustrant chiar si pentru adulti. La copii devine aproape imposibil. Nu poti sa convingi un copil ca simte ceva ce el nici nu stie ca exista.
E vorba de concepte pe care nu le intelege, despre care nici nu stie ca exista, si astfel terapia devine din ce in ce mai grea, uneori avand efect zero.